Bratislava, capitala Slovaciei, e unul dintre orașele care mi-a plăcut foarte mult. Chiar pot să spun cu mâna pe inimă că mi-a depășit așteptările. Orașul este ușor de străbătut pe jos și este mult mai liniștit decât majoritatea capitalelor europene. Cu toate acestea, are multe de oferit, de la arhitectura clădirilor, la aleile pietruite, la statuile amuzante și la mâncarea lor tradițională.
Bratislava este străbătută de Dunăre și împărțită de către aceasta în două. În partea de nord se află orașul vechi, cu biserici, catedrala, castelul, primăria, iar în sud se întinde orașul nou, cu clădiri gri, cu arhitectură comunistă, case mai dărăpănate sau chiar părăsite.

O vizită în Bratislava nu presupune prea multă planificare, trebuie doar să te decizi și să pleci. Întrucât e la distanță de o oră de Viena și de două ore de Budapesta, poți opta să le vizitezi într-un sejur pe toate trei. Noi am plecat din Budapesta și am ales varianta cu trenul. Am găsit o capitală plină de cultură și istorie. Faptul că la un moment dat a aparținut și Ungariei se poate vedea în arhitectura clădirilor, în stil baroc și rococo.
Obiective pe care le-am vizitat
Castelul Hrad – primul obiectiv vizitat de aproape toți turiștii, este situat pe un deal stâncos, chiar deasupra fluviului Dunărea. Acesta este masiv, de culoare albă, foarte impunător, ca un paznic care veghează asupra orașului. Priveliștea de aici e superbă, poți vedea chiar și Austria și Ungaria. Este un adevărat simbol al Bratislavei și datează din secolul al XII-lea. Este foarte vizitat de către turiști, mai ales că în interiorul castelului se află Muzeul de Istorie și Muzeul Național. Acestea găzduiesc o colecție de 3500 de picturi, statuete și obiecte bisericești. Castelul are patru turnuri mari în care poți urca și admira împrejurimile. De asemenea, are și o curte cu o fântână adâncă de 80 de m.






Castelul este gazda mai multor concerte și festivaluri. Există și un restaurant tipic medieval unde poți lua masa și bineînțeles nelipsitele magazine cu suveniruri. Castelul cuprinde mai multe clădiri, curți interioare și grădinile baroce pe care merită să le vizitezi pe îndelete. Panorama de la castel e superbă.

Un alt obiectiv vizitat a fost Biserica Sf. Martin – cea mai veche biserică a Bratislavei. Este un adevărat monument istoric și de arhitectură, reprezentând un adevărat simbol pentru oraș. Aici au fost încoronați 11 domnitori maghiari chiar până la sfârșitul sec. al XIX-lea. O puteți găsi în centrul vechi al orașului și este o biserică construită în stil neo-gotic. Merită vizitată în interior, unde vei rămâne surprins de frumusețea vitraliilor, a altarelor luminate, împodobite cu picturi vechi și de scările spiralate care duc până sus.
Dacă vremea ține cu voi și nu plouă, nu trebuie ratată promenada de pe malul Dunării. Locul te umple cu o energie bună, găsești și cafenele, terase, un parc. Nu mai spun de atmosfera liniștită și de oamenii zâmbitori.

Centrul vechi e locul din Bratislava unde am petrecut câteva ore bune, plimbându-ne pe străduțele înguste, pavate cu piatră, facând cumpărături și admirând statuile de bronz. Cea mai celebră este cea a lui Cumil, reprezentând un bătrân ce iese dintr-un canal. Este foarte populară, fiecare turist se pozează cu ea. Am descoperit Capela Sf. Ladislau, ce adăpostește Muzeul orașului Bratislava și am făcut un mic popas la Poarta și Turnul lui Mihail. Turnul este înalt de 170 de m, iar Poarta este cea mai veche construcție ce a reușit să rămână intactă până astăzi din vechea fortificație. Aici se găsește Muzeul Armelor.
În centrul vechi găsești o mulțime de cafenele și restaurante, cu preparate tipic slovace, dar și internaționale. Aici am luat și noi masa, bucurându-ne de delicioasele lor preparate precum și de acest loc plin de culoare. Ne-a adus aminte foarte tare de Sighișoara noastră.



Podul celebru peste Dunăre Most SNP și restaurantul în formă de OZN – restaurantul UFO e un alt obiectiv frumos al Bratislavei. Podul se spune că ar fi cel mai lung pod suspendat pe cabluri din lume. Iar restaurantul UFO are o bucătărie nemaipomenită. Nu-l ratați! Nu iei în fiecare zi masa într-un asemenea decor și la o asemenea înălțime.


Concluzie
Ar mai fi fost multe de descoperit, însă vremea nu a ținut cu noi, am avut parte de o zi ploiasă, așa că atât am putut vizita. Centrul vechi cu aerul medieval, atmosfera relaxată, mâncarea bună, oamenii amabili și prețurile destul de accesibile fac ca Bratislava să fie una una din capitalele Europei demne de recomandat pentru o escapadă de un weekend.