Viața alături de un câine

Gânduri

M-am întrebat de foarte multe ori cum e viața alături de un câine. Mi se părea foarte complicat, foarte neigienic, gândindu-mă la păr, așa că nici nu am luat în calcul vreodată să achiziționez unul. Doar că uneori viața nu e așa cum vrei tu, mai intervin și alți factori, in cazul de față copiii, care te fac să iei unele decizii surprinzătoare chiar și pentru tine.

Acum doi ani, după multe rugăminți, lacrimi și suspine, m-am trezit în casă cu cel mai minunat puiuț blănos, pe numele lui Rexy, un cățel din rasa Cavalier King Charles Spaniel.

ochișori blânzi

M-a cucerit din prima, n-a avut nevoie de prea mult efort. Am impus încă de la început anumite reguli, pe care le respectăm și azi cu strictețe. Am responsabilizat băieții, fiecare au primit anumite sarcini, le-am explicat ce implică viața alături de un câine și ce așteptări să aibă.

Prietenul blănos îți poate face viața frumoasă, însă nu e ușor. Mai ales în primul an de viață. Există câteva momente cheie în acest an, peste care dacă treci, viața voastră împreună va fi mai ușoară.

Ce implică viața alături de un câine?

În primul rând, trebuie să achiziționezi toate lucrurile de care are nevoie un câine. Începând cu mâncare, cușcă, jucării de ronțăit, pernă, perie pentru blană și perie pentru dinți. Noi am ales pentru el o cușcă de casă, destul de mare, astfel încât să aibă locul lui personal unde să se simtă în siguranță. Mi se pare un lucru foarte important pentru confortul lui. I-a plăcut încă de la început, a acceptat-o și a devenit locul lui de somn, atât în cursul zilei cât și noaptea.

cușca lui Rexy

Îmi aduc aminte de prima zi când l-am adus la noi acasă, nu a vrut să iasă deloc din cușcă, nici măcar să se ridice sau să-și facă nevoile fiziologice. Abia în cursul nopții, după ce toată lumea a adormit, a ieșit puțin și a explorat noua lui casă. Trebuie să fiți foarte răbdători cu el în primele zile. Dar, cu multă iubire și atenție el se va acomoda foarte repede.

Un alt aspect foarte important și deloc de neglijat, este să-i găsești un medic veterinar, deoarece ei au nevoie de multe vaccinuri în primul an de viață, și nu numai. Noi am avut norocul să dăm peste o doamnă doctor care ne-a ajutat foarte mult cu sfaturi utile și fiind la primul blănos am fost mai mult decât recunoscători pentru ele.

Dresajul

Dresajul pentru nevoile fiziologice e un alt prag care îți va pune răbdarea și nervii la încercare. Pentru a vă asigura succesul, încercați să scoateți cățelul afară pe baza unui program fix. Lăudați-l dacă face și oferiți-i recompense. A fost un proces destul de greuț, i-a luat destul de mult până a înțeles ce are de făcut. Am avut multe “accidente” în casă, pentru care nu eram chiar pregătiți. Dar cred că nici noi nu am știut exact ce să facem și cum să îl luăm de la început.

De asemenea, cred că ține și de personalitatea cățelului, de rasă cum se adaptează. Al nostru e foarte timid, se sperie de orice. Drept urmare, tot ce a fost nou a fost primit greu. Îmi amintesc primele ieșiri de la început. Nu se mișca deloc. Se punea pe burtă și nu făcea nici un pas. Nu mai spun de lesă, a fost un drum lung, anevoios și greu de acceptare. O parte din dresajul câinelui e și faptul că trebuie obișnuit să-și cunoască numele. Trebuie folosit mereu același, fără diminutive sau porecle.

Socializarea cu alți câini e foarte importantă, iar la noi a fost un proces ușor, natural. Deși e mai timid a fost acceptat mereu ca și partener de joacă de toții câinii, nu am avut incidente de nici un fel.

joaca

Dresajul câinilor e o etapă necesară. El trebuie să înțeleagă și să execute anumite comenzi precum șezi, stai, așteaptă, mergi, lasă-l/o, vino. Poți să-l duci la cursuri de dresaj sau o poți face acasă. Iarăși, succesul cred că diferă de la rasă la rasă.

Tot în primul an să vă așteptați să îi cadă dinții de lapte. Pentru noi a fost o mare și neașteptată surpriză să găsim dinți prin casă. Iar dacă optați pentru sterilizare sau castrare, trebuie să o faceți undeva între 6-9 luni. Trebuie să fiți pregătiți pentru această procedură și să-i oferiți tot suportul de care are nevoie.

Beneficii

Primul an din viața cățelului te poate solicita puțin mai mult, dar cred că beneficiile pe care ți le aduce viața alături de un câine poate compensa.

– Câinele te va iubi și te va apăra necondiționat.

– Mișcarea pe care o faci ducându-l la plimbare te scoate din sedentarism și alungă stresul.

– Studiile au demonstrat că persoanele care au un animal, au o tensiune mai bună.

– Totodată el devine cel mai bun tovarăș de joacă pentru copii.Băiatul cel mic atunci când are o problemă la școală, se așează lângă el și îi povestește totul.

– Reducerea anxietății, alungarea singurătății și a depresiei.

– Socializarea cu oameni noi în parc sau când ieșiți la plimbare.

– Crearea unui program zilnic regulat.

Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care le ai dacă optezi pentru viața alături de un cîine. Ți se va schimba total viața, s-ar putea să nu mai ai așa mult timp pentru tine și să-ți faci programul și vacanțele în funcție de el, dar vei fi fericit și cred că asta contează cel mai mult.